Asfintit

ASFINTIT

1·CREDINTA

Mimi si Ismael se întoarsera de la iesire. Era unsprezece. Copiii dormeau pentru ca împreuna Deborah si Isaac tocmai se întoarsera de la o vizita la niste prieteni ai familiei.

-Cum ati petrecut?

-Bine, a fost destul de bine, raspunse Ismael.

-Da, presupun ca are dreptate, spuse Mimi.

-Vrei sa intrii, Ismael? îl întreba Isaac.

-Nu, el tocmai pleca, se repezi Mimi.

-Da, are dreptate, trebuie sa plec. În plus, mâine v-a trebui sa ma trezesc foarte de dimineata sa ma pregatesc pentru o calatorie.

-Ah, credeam ca îti facea placere sa o însotesti pe Mimi la biserica mâine dimineata, spuse Deborah.

-Nu. Eu si Dumnezeu nu ne împacam prea bine. Mai bine nu...

-Noapte buna, Ismael, zise Mimi.

-Da...Noapte buna.

Odata plecat Ismael, si cu despartirea asa de rece din seara aceea, Deborei si lui Isaac nu le venea sa creada ca sunt asa rece unul cu celalalt. Urmara zece minute de liniste, dupa care Mimi, într-o situatie destul de dificila, spuse:

-Ma scuzati, v-oi pleca în camera daca nu mai aveti nevoie de mine aici. Sunt foarte obosita si am nevoie sa ma odihnesc. Cum ati spus, mâine v-oi merge la biserica.

-E în regula, Mimi. Dar, stai o clipa, te rog. S-a întâmplat ceva cu Ismael?

Ochii Emiliei se umplura cu lacrimi si începu sa tremure:

-Da. Stiti, Ismael nu e asa cum pare.

-Ce vrei sa spui? o întreba Deborah.

-Stii, Deborah, eu credeam ca îl iubesc cum nu am iubit pe nimeni în viata mea. Fara sa comunic cu el aproape deloc, am început sa-l iubesc doar pentru singurul fapt ca parea un baiat la locul lui, care actua sincer si transparent. Credeam ca vad totul. Dar nu a fost asa.

-Ce s-a întâmplat. Spune-ne te rog! spuse Isaac.

-Eram cu el în masina, în timp ce mergeam spre Timisoara. Vroiam sa facem o plimbare prin oras, pentru ca eu nu am mers acolo niciodata. Totul parea sa fie bine, când, în mijlocul conversatiei, i-am spus ca-l iubesc. Stiti ce mi-a raspuns?

-Ce?

-„Esti prea copila sa iubesti. Tu ma vrei doar pentru ca sunt barbat. Tu nu stii ce înseamna iubirea. Sa punem capat la asta o data si sa recunoastem: tu ma vrei ca sunt barbat, si eu te doresc ca femeie. Asta e tot.”...

-Nu pot sa cred, Emilia. Cât de superficial. Dar parea sa fie atât de îndragostit, nu-i asa, Isaac? Îmi spuneai ca chiar si tie ti-a spus cât de mult o iubeste.

-Da, e adevarat. Nu stiu cum am putut sa-l cred. Câta nerusinare...

-Stai, Isaac, unde mergi?

-Ma duc sa îi arat ce înseamna sa nu respecti o fata din familia noastra. O sa îi para rau pentru fiecare cuvânt pe care l-a zis.

-Nu, te rog, Isaac. Nu conteaza, spuse printre lacrimi Mimi. Sunt sigura ca acolo, afara, sunt alti baieti care stiu sa pretuiasca dragostea. Tu, de exemplu, o iubesti pe Deborah, si asta se observa la fiecare moment. Sunt absolut sigura ca pe undeva este cineva care sa ma iubeasca. V-a trebui sa ma rog cu mai multa credinta si sa postesc, ca Domnul sa-mi îndrumeze pasii.

-Dar lucrurile nu pot ramâne asa, Mimi. Ceea ce ti-a spus baiatul acela e o lipsa de respect fata de tine, draga mea.

-Da, Deborah are dreptate. Lucrurile nu v-or ramâne asa.

-Pot sa urc în camera mea? Va rog. Am nevoie sa fiu numai cu Tatal.

-Da, desigur Mimi. Vino sa te îmbratisez.

-Noapte buna. Va multumesc asa de mult ca sunteti alaturi de mine în momente ca acestea. Domnul va v-a rasplati, sunt sigura de asta.

-Noapte buna, Emilia. Tatal sa-ti vegheze somnul.

2·EXCURSIE

A doua zi, Isaac îi facuse o vizita lui Ismael, si dupa o lunga discutie între cei doi, Ismael îsi lua ramas bun de la familie, si pleca în strainatate. Patru ani întregi, nimeni nu mai stiuse nimic despre el. Parintii lui au ajuns foarte îngrijorati, si Emilia îi ducea lipsa. Chiar daca se purtase foarte urât cu ea prin cuvintele pe care i-i le spusese, Mimi nu putea sa si-l scoata din inima.

Într-una din saptamâni, în luna Mai, familia decise sa faca o vizita din nou în comuna Sugag, în judetul Alba, de data asta la alta cabana. Preferau sa uite cele întâmplate acolo, si împreuna cu amintirile acelea, uitara ultimul vis din padure al lui Darius.

Ajunsi din nou acolo, si de data aceasta acompaniati de Emilia, familia se instala de curând la cabana, si începura, ca ultima data acum sapte ani, sa pregateasca mâncarea, dar de data aceasta, Mimi supravehea copiii, si niciunul nu putea astfel sa scape de sub protectia familiei.

Mimi avea acum douazeci si doi de ani, si înca mai statea cu familia, ajutând pe Isaac si pe Deborah la întretinerea celor trei. Gemenii, Daniel si Rebecca, aveau acum sase ani, pe clasa I-a amândoi, si Darius, acum avea unsprezece ani. Cresteau în fiecare zi tot mai mult, si pricepeau tot mai multe. Gemenii, aveau o gândire iesita din comun. Chiar daca nu aveau mai mult de sase ani, erau tot atât de inteligenti, ca un adolescent de cincisprezece ani. Faptul acesta era inexplicabil pentru parinti, care deja erau obisnuiti cu gândirea lor. Cu Darius parea sa se întâmple acelasi lucru. În fiecare zi era mai inteligent.

Familia nu mai observa de câtva timp pe Sara, deci aceasta începea doar sa le ramâna în amintire, dar urma sa se împlineasca visul lui Darius, ceea ce ei nu îsi mai aduceau aminte.

3·REGASIRE

Mimi a coborât pâna în sat sa cumpere chibrite pentru a aprinde focul gratarului, pentru ca uitara sa ia cu ei de acasa, în timp ce Isaac se juca cu copiii si Deborah pregatea cele necesare pentru gratar.

În sat, ajunsa la magazin, Emilia lua de pe raft un pachet de patru cutii de chibrite, si se apropie de vânzator, care era cu spatele.

-Ma scuzati, cât costa chibritele?

-Un moment va rog...

Ea recunoscu vocea. Nu îsi închipuia cine e, dar vocea îi era atât de cunoscuta, si îi aducea o gramada de amintiri vazute parca prin ceata.

-Chibritele, sunt...

Amândoi ramasera fara cuvinte. Emiliei îi cazura chibritele jos, si ochii i-i se umplura de lacrimi. Vânzatorului, i-i se întâmpla acelasi lucru, si amândoi începura sa plânga, socati unul cu prezenta celuilalt, si parca se vedeau într-o oglinda. Oamenii din magazin se uitau cu o fata ciudata la ei, dar acestia nici macar nu au observat ca mai este cineva în magazin.

-Tu...

-Da, sunt eu.

-Ce faci aici?

-De când m-am întors din Irlanda, mi-am deschis aici magazinul asta.

-Irlanda...

-Da, Irlanda. Dar...tu ce cauti aici?

-Eu...sunt în excursie cu familia.

Nu mai stiau ce sa zica, cu ce sa înceapa. Aveau atâtea de povestit.

-Auzi, Ismael, ultima data când ne-am vazut, nu mi-a facut mare placere prezenta ta.

-Asteapta, Mimi, trebuie sa-ti explic o sumedenie de lucruri.

-Bine, sper sa pot trece mai târziu pe aici, dar în gândul ei, Emilia, nu mai avea sa se întoarca pe acolo.

-Nu...stai putin. Si Ismael închise magazinul cu tot cu clienti înnauntru, apoi le deschise cerându-si scuze, si se oferi sa îi faca companie Emiliei pâna la cabana. Aceasta, neavând de ales, accepta.

Pe drum, Ismael începu sa-i povesteasca discutia care o avuse cu Isaac, si sa-i explice ca el nu a avut nimic de-aface cu plecarea lui din tara. El însasi si-a dat seama cât de immatur era, si a decis sa-si refaca viata afara din tara, sa înceapa sa accepte cât de dura e viata. A ajuns în Irlanda, la niste prieteni, unde timp de doi ani, s-a dedicat constructiilor, si în urma acelor doi ani, s-a întors în România, unde avea sa-si deschida o afacere, într-o zona oarecare turistica, sa aiba cât de cât de câstigat ca sa poata trai si sa-si construiasca o noua viata. A ales Sugag, în primul rând, pentru ca i-a placut zona si aerul atât de pur care se respira acolo. Avea magazinul deschis de un an jumate, si afacerea îi mergea destul de bine.

-Si cu credinta cum stai?

-Trebuie sa îti povestesc...În timp ce eram la o evanghelizare, dus de prietenii mei penticostali la care locuiam acolo în Irlanda, Domnul m-a cercetat, si am simtit ca nu mai pot trai asa, ca viata mea trebuie sa o ia în alta directie. Simteam ca daca v-oi continua în directia aceea, v-oi petrece o vesnicie în Iad. Asa ca, cu ajutorul Domnului, am încheiat Legamânt cu El în apa botezului la o luna dupa cercetarea de la evanghelizare. De atunci viata mea i-o dedic Domnului, si aici în sat, merg la fiecare serviciu divin care are loc.

-Ma bucur enorm de mult pentru tine, Ismael. Stii, m-am rugat atât de mult Domnului ca sa îti arate calea...

-Mimi, am înteles ce este iubirea. Mi-a fost dor de tine.

-Si mie mi-a fost dor de tine. Nu te-am putut scoate din inima mea nici o secunda. Dar cuvintele pe care mi le-ai zis în acea seara...

-Iarta-ma, Emilia. Te rog din suflet sa ma ierti. Nu stiam cât de mult însemna ceea ce simteai pentru mine, si credeam ca ceea ce simt si eu pentru tine, nu trece de o atractie fizica, dar cu timpul mi-am dat seama cât de badaran am fost si nu pot sa cred ca eu ti-am zis ceea ce ti-am zis. Zi de zi ma rog Domnului ca sa ma ierte pentru tot ce ti-am zis, si sa puna în mine cât mai multa dragoste pentru tine, chiar daca aproape îmi pierdusem speranta de a te revedea...

-Esti iertat, Ismael. Demult te-am iertat. Te iubesc prea mult ca sa nu te iert.

4·ÎMPLINIRE

Emilia împreuna cu Isaac au ajuns la cabana unde se afla si restul familiei, iar când Isaac îi zari de departe, nu-i veni sa creada ceea ce vedea. Deborah, la rândul ei, ramase înlemnita când îi vazu pe cei doi ca apar luati de mâna. Mai târziu, în timp ce Ismael le explica si celor doi cele întâmplate, si ca nu vroia sa dea semne de existenta, pentru binele tuturora, dar în acelasi timp, ranind-u-si inima, copiii se jucau afara, sub supravegherea lui Darius.

La un moment dat, din padure aparu acelasi om care în urma cu sase ani aparu în fata lui Darius, si le facu semn copiiilor sa se apropie de el, si sa-l urmeze.

Darius, refuzând, fugi înspre cabana plângând si foarte speriat, spunându-le parintilor ce se întâmpla, care iesira în cea mai mare graba, fugind, înspre padure. Îl gasira pe Daniel jos, plângând, si cu piciorul drept însângerat. Parintii nu puteau sa creada ceea ce vedeau, dar în momentul acela îsi adusesera aminte de visul lui Darius.

Nu vedeau nicaieri pe Rebecca, când Darius îsi adusese perfect aminte de locul care îl vazuse în calatoria facuta în visul lui, si vocea Sarei î rostea încet din inima: „Darius, salveaz-o pe Rebecca. Doar tu stii unde se afla. Adu-ti aminte ca te iubesc.” Dupa aceste cuvinte si cu inima aproape sarindu-i din piept, Darius o lua la fuga printre înaltii copaci ai padurii si printre umiditatea care o transmitea ceata învaluind tulipinile subtiri si înnalte ale copacilor.

Isaac împreuna cu Ismael îl urmara la pas rapid întrebându-l unde-i duce si daca stie drumul, dar fara sa afle raspuns. Ajunsi la tulpina groasa a unui stejar, în mijlocul padurii, aflara o gaura exact de marimea adecvata pentru încaperea lui Darius.

Acesta intra în gaura fara sa asculte interdictiile unchiului sau, si dupa o grea coborâre de mai mult de cinci metrii în jos, afla o pestera inmensa, pavata cu pietre si umeda. Auzi de acolo strigatele fetei, si o lua înspre acestea. Peisajul era înspaimântator. Înafara de umiditatea locului, era o lumina portocalie stinsa, ca un foc aproape stins, si un aer foarte greu, care îi taia respiratia copilului.

Sus, la cinci metrii deasupra lui, Isaac nu-si mai gasea starea iar Ismael încerca sa faca gaura mai mare lovind cu o tulpina de arbust in ea, dar nu putea de fel.

Deborah si Mimi il luara pe Daniel acasa, si când reusira sa-l spele de sângele care era pe piciorul lui, aflara ca nu avea nici macar o zgârietura. Atunci, de unde era sângele?

Darius se apropia tot mai mult de strigatele Rebeccai, si când ajunse unde ea era, vazu pe omul în negru, care o tinea legata de un perete, încatusata. Rebecca avea o rana deschisa la încheietura mâinii drepte, si sângele care iesea din ea, cadea într-un pahar parca de argint.

Înfricosatorul om, în momentul în care îl observa pe Darius în încapere, încerca sa-l lege si pe el lânga Rebecca, dar îi fu imposibil, pentru ca la rostirea cuvintelor acestuia de: „Doamne, mustra duhurile care zac în omul acesta si elibereaza-l de ele în Numele Fiului Tau, Isus!” omul acela a ramas fara nici o putere si cazu în genunchi in fata fetei. Ramase doar cu un cuvânt: „Iarta-ma”, si apoi, îsi dadu duhul.

Rebecca, speriata, îi spuse lui Darius ceea ce se întâmpla si cum, înaintea ei, era legat acolo un alt copil mort, de la care omul îi spunea cum i-a sorbit tot sângele, picatura dupa picatura pâna acesta a murit încetul cu încetul.

Dezlegata cu chiu si vai, Rebecca sari în bratele lui Darius si nu îl mai lasa pâna când ajusesera la gura gaurei pe care amândoi intrara. Faptul inexplicabil era ‚cum a intrat acel om în pestera aceea printr-o gaura asa de mica` care ramâne o dilema chiar si pentru Rebecca, care a fost însotita de el în pestera.

La iesire din pestera, deja era noapte, iar luna sclipe printre copacii care înconjurau pe cei patru. În drum spre casa, Darius incepu repede sa le povesteasca ceea ce se întâmplase jos în pestera, iar la rândul lor, Isaac si Ismael povestira toate amanuntele Deborei si Emiliei.

5·ALB SI-O ADIERE

Dupa toate cele întâmplate, familia se reîntoarse acasa, unde Ismael îsi revazu familia, si Darius era fericit pentru ca îsi scapa sora din ghearele unui demon, si parintii lui, definitiv uimiti de puterea care o avea credinta copilului.

La scurt timp dupa acestea, politia investiga cazul omului îndemoniat, si Deborah, îsi dadu seama ca era omul pe care, la întoarcere spre casa cu multi ani în urma, dupa accidentul care îl avuse, îl recunoscuse din masina.

În tot acest timp, Deborah a ramas însarcinata cu al treilea fiu, care urma sa se nasca în putin mai mult de sapte luni.

Cinci luni dupa întoarcerea acasa de la cabana, Emilia si Ismael anuntau casatoria lor.

Era totul asa de frumos în ziua nuntii. Soarele stralucea, iar Ismael si Rebecca împreuna cu familiile lor si familia lui Isaac si a Deborei, se aflau pe plaja împodobita cu flori albe si cu torte aprinse. Totul era asa de minunat, inclusiv usoara adiere care lovea rochia alba inmaculata a Emiliei, si din care izvorau miresme a dragoste înconjurate de o soapta: „Sfârsit...”