În zorii zilei...

În zorii zilei...

1·CALATORIE

-Am mai avut un vis. Am fost într-o calatorie.

-Ce vrei sa spui dragule?

-Unchiule, când eram în padure, mama era în inima mea. Când eram aproape de casa, cam vazut pe cineva, nu stiu cine era, dar era îmbracat în negru si îmi era frica de el, dar când am cazut jos si am adormit, nu mai era acolo.

-Si ce ai visat?

-Era o padure ca aceea în care eu m-am pierdut. Erati si tu si tusi Deborah. Mama, era si ea acolo, dar nu era lânga voi, era sus, plutea pe un nor si se uita tot la noi. Si mai erau doi copii acolo. Un baiat si o fata. Nu îi cunosteam dar erau acolo, si eu, eram mare si ma jucam cu ei lânga padure când dintr-o data a aparut omul acela în negru. Le-a spus copiilor acelora sa mearga dupa el, si le v-a da multe lucruri frumoase, si eu încercam sa le spun ca nu, sa nu mearga cu el pentru ca e rau. Baiatul m-a ascultat, dar fetita s-a dus cu el. Mai târziu, tu si Debo plângeati, si politia era acolo.

-Si ce s-a întâmplat apoi?

-Dintr-o data, nu mai eram nici eu acolo cu voi. Eram într-un loc umed. Era foarte aproape de casa unde erati tu si Deborah. Era întuneric si auzeam pe fetita aceea cum plângea si zicea ca vrea acasa.

-Si ai ajutat-o?

-Da. Mi-a fost foarte greu, dar am scos-o de acolo, iar la iesire, erai tu si înca un baiat...Erati foarte îngrijorati amândoi pentru fetita aceea si pentru mine. Dar eu eram bine.

-Si apoi, ce s-a întâmplat?

-Nimic. M-am trezit si a suflat putin vântul si am auzit o voce care îmi zicea ca doar eu pot sa evit lucrul acela.

-Fiule...si apoi ce-ai facut?

-Am ajuns acasa, cu voi.

-Dar nu stii cine era omul cu negru?
-Nu, nu îl cunosc.

-Bine, puiule. Acum pune-te în pat, si odihneste-te. Mai vorbim mâine. Domnul sa te pazeasca!

-Te iubesc, unchiule. Si pe tusi Deborah o iubesc.

-Si noi te iubim Darius. Noapte buna!

-Noapte buna!

În continuare, Isaac a mers si i-a povestit Deborei visul, sau calatoria ce Darius o avuse în padure când era singur. Debora a ramas uimita si amândoi, au ajuns la concluzia ca acei doi copii erau copiii lor. Nu puteau sa treaca cu vederea peste acest vis al lui Darius. Trebuia sa faca ceva sa descopere daca ceea ce el visase urma sa se împlineasca, sau a fost doar un vis.

-Deborah, nu ne mai putem întoarce acolo.

-Stiu, Isaac. Trebuie sa avem multa grija de copiii acestia. Nu putem lasa sa li se întâmple nimica.

2·DANIEL SI REBECCA

Sapte luni si jumatate mai târziu de la cele întâmplate, Deborei i-a ajuns momentul sa nasca. Era în casa, pregatea cina, când durerile nasterii o apucara. Isaac o lua si în graba o duse la spital.

Dupa doua intense ore de suferinta, în timp ce Deborah îi aducea pe cei doi la viata, ceva s-a întâmplat. Ceasul de pe peretele salii de operatie statuse în loc. Medicii si Isaac au ramas de piatra. Nimeni nu se misca, era totul ca o poza. Singura care se misca era Deborah. Langa ea, aparuse din senin Sara. Îi vorbi astfel:

-Deborah. Ai înteles si tu iubirea adevarata. Ai acceptat si tu pe Dumnezeu ca Domn si Mântuitor personal. Astazi, aduci roadele iubirii la viata, si vreau sa-ti multumesc din inima pentru tot acest timp în care ai avut grija de fiul meu. Îti multumesc ca l-ai iubit si l-ai îngrijit ca si cum ar fi al tau. Stiu ca o vei face în continuare, de aceea te rog sa nu te mai îngrijorezi de nimic. Domnul vrea sa stii ca acesti doi copii v-or fi o mare binecuvântare pentru familia ta, si nimic, înafara de Domnul, nu-i va desparti vreodata de tine. Locul unde eu sunt este plin de lumina, pace si dragoste. Îmi doresc, ca atunci când v-a fi vremea sa ne întâlnim, sa te vad aici, înconjurata de toate lucrurile minunate care sunt aici, dar mai ales, înconjurata de îngeri si de dragostea Tatalui. Fii binecuvântata!

-Stai, Sara. Stai, te rog!...

Ceasul porni din nou. Era 13:12. Medicii si Isaac începura din nou sa se miste, ca si cum ar fi fost un video pe pauza, iar apoi din nou pe play.

Suferinta se terminase pentru Isaac, si mai ales pentru Deborah.

-Cum îi vom numi, iubire? Sunt asa de frumosi. Sunt ca doi îngeri. Asi facut o treaba minunata!

-Da, Isaac. Sunt de la Domnul. Stiu cu siguranta asta. Vreau ca numele lor sa fie Daniel, tot asa cum se chema tatal meu, si numele fetei sa fie Rebecca, cum o chema pe mama. Esti de acord, iubitule?

-Ce spui tu, e perfect, Deborah!

Patru zile mai târziu, Deborah, împreuna cu Isaac, au luat copiii si au plecat împreuna acasa. Erau atât de fericiti...

Deborah a decis sa nu-i spuna nimic lui Isaac despre ceea ce se întâmplase la spital în timpul nasterii, dar într-una din zilele urmatoare, în timp ce cinau si copiii dormeau sus în camera lor, ea nu se putu stapâni, si decise sa-i spuna atât lui Isaac cât si lui Darius, chiar daca acesta ultimul era prea mic sa înteleaga.

Dupa ce Deborah le-a povestit, Isaac, urca în camera copiilor, si când, încet, intra pe usa camerei, vazu pentru o clipa o lumina alba care statea între patuturile celor doi. Cu siguranta era Sarah. Le purta de grija, asa cum mai devreme a spus Deborei. Dormeau asa de frumos. Erau atât de scumpi si dulci, ca si cum Dumnezeu le-ar fi trimis doi îngerasi, pe cei mai scumpi pe care-i are.

3·EMILIA

29 Noiembrie a ramas în urma. Ziua în care cei doi au aparut fizic în vietile familiei noastre a trecut deja de mai bine de doi ani.

Deborah trebuia sa se întoarca la munca. Era învatatoare într-un centru de copii cu diferite handicapuri, si avea nevoie de cineva care sa aiba grija de cei trei copii. Acum, desi Darius era pe clasa a II-a, si era destul de mare, aveau toti trei nevoie de cineva care sa îi îngrijeasca si sa o ajute pe Deborah cu treburile casei.

-Iubitule, ai o sora, nu-i asa? Sta departe de aici?

-Da, iubire. Sora mea, Cristina, e plecata la facultate în Canada. A împlinit optsprezece ani anul trecut, si sora cealalta a mea, Carmen, care pâna acum a îngrijit-o pe Cristina, a trimis-o sa învete în Canada. Iarta-ma...nu am avut ocazia sa vorbim despre ele.

-Si Carmen, lucreaza?

-Da. Lucreaza la un azil de batrâni. E foarte greu pentru ca abia are timp liber, si cel care îl are este foarte putin. Cred ca v-a trebui sa platim pe cineva ca sa ne ajute cu copiii.

-Da. V-a trebui sa o facem.

Dupa ce Isaac si Deborah au spus vecinilor si prietenilor ca au nevoie de un ajutor cu copiii, aparuse în fata casei lor o fata, de vreo saptesprezece ani, bruneta cu parul lung si cu ochi culoare de cer, nu cu mult mai scunda decât Deborah, suna la sonerie si când Deborah îi deschise, o întreba:

-Cine esti?

-Sunt Emilia. Parintii mei, sunt în vârsta si nu avem bani. Nu am frati, pentru ca mama nu putea sa aiba copii, dar în urma multor rugaciuni, Dumnezeu a ascultat-o si...aici sunt eu. Doamna, am nevoie de acesta slujba. Parintii mei pot supravietui din pensie, dar eu, simt ca sunt o povara prea mare pentru ei, si am nevoie sa ma întretin singura. Va rog, cred ca o sa fac slujba aceasta destul de bine. Îmi plac foarte mult copiii.

-E în regula, Emilia, intra, îti voi da un servetel sa-ti stergi lacrimile...Unde stai?

-Stateam departe, în judetul Prahova, si când o prietena de aici din Arad a venit alaltaieri la noi în sat, mi-a spus de o familie care are nevoie de o doica. Sunt aici pentru orice aveti nevoie.

-Doamne...ai facut un drum destul de lung ca sa ajungi pâna aici. Esti crestina?

-Da. De când sunt mica, parintii mei m-au crescut în biserica penticostala din sat, si anul trecut, Domnul a fost de partea mea si am încheiat Legamânt în apa cu El.

-Slava Lui! Ma bucur asa de mult pentru tine! Da. Slujba e a ta, Emilia. Nu te îngrijora. Noi îti v-om da cazare si te v-om plati. Vei fi înca un membru al familiei.

-Multumesc foarte mult. Domnul sa va binecuvinteze!

Dupa ce Deborah îi arata camera în care v-a locui de azi înainte, îi prezenta pe cei trei copii.

-Acesta este Darius. Îti v-oi spune mai multe despre el de-a lungul zilelor.

-Esti foarte frumos, Darius. Mama ta e foarte buna. Sunt sigura ca si tu esti ca ea.

-...

-Uite, Darius, ea este Emilia...

-Nu...puteti sa îmi spuneti Mimi. Este mai simplu si toti prietenii îmi spun asa.

-Da. Darius, salut-o pe Mimi.

-Buna, Mimi.

-Uite, Mimi, aici avem si pe gemeni. În momentul acesta dorm, dar ti-i voi prezenta. Ea este Rebecca si el este Daniel. Si despre ei îti v-oi spune mai multe; acum trebuie sa ajunga Isaac de la munca, si poate esti obosita, vei vrea sa te odihnesti putin înainte sa începi munca cu piticii.

-Multumesc. Sunteti asa de amabila! Prietena mea, Olivia, avea dreptate. Sunteti exact cum v-a descris ea: buna, amabila, si o mama excelenta.

-Multumesc foarte mult, Mimi. Ah, uite, a ajuns si Isaac. Vino, ti-l v-oi prezenta. ... Isaac, iubitule, uite, ea este Mimi. A venit de foarte departe ca sa ma ajute în treburile casei si cu copiii.

-Buna, Mimi. Încântat de cunostinta. Domnul sa te binecuvinteze!

-Multumesc. Domnul sa va binecuvinteze si pe dumneavoastra.

-Ei bine, Mimi, poti sa urci la camera ta sa îti desfaci bagajul si sa dormi. Este foarte târziu si cred ca esti foarte obosita dupa tot drumul care l-ai strabatut.

-Da, multumesc înca o data, doamna.

-Deborah; spune-mi Deborah te rog.

-Bine, Deborah. Noapte buna!

-Noapte buna si tie!

4·LUMINA

Cu fiecare zi ce trecea, Mimi si Deborah se obisnuiau tot mai mult una cu alta, pâna ajunsesera sa fie cele mai bune prietene. Deborah, nu îi spusese nimic despre ceea ce se întâmpla cu visul lui Darius, pentru ca nu considera necesar, si nici despre ceea ce se întâmpla în timp ce Daniel si Rebecca veneau pe lume, din acelasi motiv. Mimi stia însa tot ce se întâmpla cu mai mult de doi ani în urma la cabana din padure, si de asemenea stia si modul minunat dar în acelasi timp dureros prin care Domnul a lucrat ca sa o aduca pe Deborah din nou la El, acum sapte ani.

Mimi facea treburile casei într-o dimineata în timp ce copiii dormeau, Darius era la scoala si Deborah si Isaac la munca. Când dadu sa vada daca copiii erau în regula, deschise usa încet, si observa o lumina de un alb intens care era lânga cei doi. Ramase fara aer. Chiar daca lumina aceea îi transmitea multa pace si liniste, nu putea sa nu se îngrijoreze pentru copii. Degraba o suna pe Deborah:

-Deborah, am nevoie sa vorbim urgent!

-Mimi, esti bine?

-Da. În camera la copii...ceva...lumina...azi...curatenie...

-Mimi, linisteste-te. Spune-mi ce s-a întâmplat?
-Deborah, azi am întrat în camera la copii când faceam curatenie si acolo era o lumina deasupra lor. Nu venea de nicaieri, pentru ca jaluzelele erau coborâte. Nu înteleg ce se întâmpla. Sunt foarte speriata. Te rog, când poti, vino acasa ca am nevoie sa vorbesc cu tine.

-Linisteste-te, Mimi. O sa trec pe la scoala sa îl iau pe Darius la doua, si apoi venim acasa si discutam despre ceea ce ai vazut. A ajuns momentul sa îti spun ce se întâmpla.

La doua si zece minute, Deborah ajunsese acasa, si în timp ce Darius era la masa, o luase deoparte pe Mimi, si începu sa îi povesteasca.

Mai întâi de toate, îi spuse din nou ceea ce se întâmpla la moartea Sarei, iar mai apoi, partea a doua, pe care nu i-o spusese niciodata despre ceea ce se întâmpla cu Darius în padure. Mai târziu, îi spusese ca si Isaac, si ea vazura de mai multe ori lumina aceea în camera copiilor, si de asemenea îi spuse ceea ce se întâmpla la nasterea lor.

Mimi ramase încremenita când auzi ca lumina pe care o vazuse era sufetul Sarei, care pazea copilul ei si pe cei ai Deborei. Nu îi venea sa creada. Vazuse o fantoma. Nu îsi explica cum se poate întâmpla asa ceva.

-Domnul ne-a purtat foarte mult de grija, Mimi, si daca astazi suntem aici, în viata, trebuie sa-i multumim ca a lasat-o pe Sara sa coninue între noi, chiar daca este sub alta forma decât cea la care ne-am asteptat, dar asta ne alina putin sufletele si inimile.

5·SENTIMENT

Ceva se întâmpla în inima Emiliei. De când vazuse, cu un an în urma pe vecinul Deborei, Ismael, inima îi era nelinistita. Acum, ea, avea optsprezece ani si ceva crestea tot mai mult în inima ei; ceva care avea de-a face cu Ismael, de douazeci si unu. Se purta foarte frumos cu ea, si de fiecare data când îl vedea, milioane de vase sanguine microscopice explodau pe sub pielea care forma obrajii ei, lasând ca emotiile ei sa fie vazute si de restul. Era rosie ca para focului. Tremura pe dinauntru si inima îi atingea maximul de bataturi pe secunda. Era ceva natural. Mimi era îndragostita de Ismael.

Ceea ce Mimi nu stia, e ca exact acelasi lucru se întâmpla si cu Ismael. Acesta, nu prea credea în Dumnezeu, chiar daca venea dintr-o familie de crestini, dar se purta asa de frumos cu toata lumea, era asa de educat. Ismael era un baiat bine facut, cu un cap si mai înalt decât Mimi, saten deschis si cu ochii culoarea mierii.

Emilia se îndragostea cu fiecare zi tot mai mult, si Ismael la fel.

Intr-una din seri, Deborah, stiindo ceea ce Mimi simte pentru Ismael, îl chema acasa la ei sa cineze.

-Astazi, cina a pregatit-o Mimi. Sper sa îti placa, Ismael.

-Deborah, te rog, spuse Mimi imbujorându-se.

-Da. E delicioasa.

Când cina termina, Ismael îi propuse Emiliei o iesire pentru mâine seara. Urma sa fie sâmbata. Emilia accepta, cu conditia sa o ia de la repetitii, când termina cu corul la ora sapte. Acesta accepta...